
Tardigrade
Sunt cunoscute ca fiind cele mai rezistente creaturi de pe Pământ. Aceste ființe microscopice, numite și urși de apă, pot să supraviețuiască temperaturilor de -272°C, în vidul spațiului sau chiar radiațiilor nucleare. Pentru a face acest lucru, apelează la criptobioză, prin care își opresc aproape complet metabolismul.
Viermii plați
Sunt cunoscuți pentru capacitățile lor uimitoare de regenerare: dacă sunt tăiați în mai multe bucăți, fiecare bucată se poate regenera într-un nou individ, odată cu creşterea de ţesut nou, piele, intestine şi chiar a unui creier nou
Gândacii de bucătărie Aceștia pot supraviețui săptămâni la rând fără hrană, zile întregi fără apă sau chiar… fără cap – deoarece sistemul lor nervos este fragmentat și le permite să funcționeze parțial chiar și după traumatisme grave.
Dromaderii (Camelus dromedarius) Sunt capabili să reziste săptămâni întregi fără apă și să suporte temperaturi care depășesc 50°C. Pentru acestea, are adaptări unice: depozitează grăsime în cocoașă, produce urină foarte concentrată, iar celulele sale rezistă deshidratării fără să se deterioreze.
Somonii
Au o rezistență fizică extraordinară, putere musculară și simțuri extrem de dezvoltate, pentru a putea naviga în condiții dure. Migrează mii de kilometri din ocean până în apele dulci, înotând împotriva curentului pentru a se reproduce.
Antilopele saiga (Saiga tatarica) Trăiesc în unele dintre cele mai ostile stepe ale Asiei Centrale și poate migra sute de kilometri în doar câteva zile. Este o specie pe cale de dispariție, caracterizată de nasul său special, asemănător unei trompe. Cu acesta, antilopa încălzește aerul rece și filtrează praful, reușind să supraviețuiască în climat extrem.
Furnicile de foc (Solenopsis invicta)
Împreună, aceste furnici pot depăși inundațiile. În timpul uraganului Harvey din Texas din 2017, au fost văzute grupuri de furnici care formaseră „plute vii” – structuri biologice complexe și temporare, prin intermediul cărora colonia a supraviețuit.
Crocodilii
Grupul crocodililor există pe Pământ de peste 200 de milioane de ani, supraviețuind marilor extincții. Armura naturală le protejează corpul, iar forța musculară deosebită combinată cu vânătoarea prin ambuscadă, îi face prădători redutabili. În plus, crocodilii pot supraviețui fără hrană luni întregi, având un metabolism foarte eficient.
